ChocaByte este o imprimantă 3D ce funcţionează cu… ciocolată
Ieftină şi eficientă, astfel poate fi clasificată ChocaByte, imprimanta 3D de mai jos care funcţionează cu ciocolată ca materie primă.
Nici măcar nu are legătură cu pasiunea sau obsesia multora dintre noi pentru ciocolată. Faptul că există o imprimantă 3D care costă 99 de dolari merită tot respectul şi atenţia, indiferent de materia primă folosită. Pentru amatorii de ciocolată, este un bonus realizarea de deserturi dulci proiectate în confortul căminului.
Utilizarea unei pagini albe este foarte utilă pentru deserturi realizate în faţa unui client, în ideea ca acestea să iasă în evidenţă. ChocaByte, o imprimantă 3D ce funcţionează folosind populara masă de cacao, este o discrepanţă totală vizavi de preţ şi funcţionalitate în comparaţie cu alte modele. Costă 99 de dolari, iar în prima etapă vor putea fi cumpărate doar 500 de bucăţi, dar trebuie avute în vedere două limitări. Se pot genera creaţii de maxim 58 x 58 x 25,4 milimetri, iar ciocolata compatibilă este de un singur fel şi poate fi cumpărată exclusiv de la compania ce produce imprimanta. Un cartuş de ciocolată, caree poate fi utilizat de patru ori, costă 10 dolari.
Încercând să aducă astfel de aparate în mâinile tuturor, creatorii ChocaByte au anunţat că vor lansa o librărie virtuală cu modele 3D gata de printare. Aş fi incredibil de curios să văd de aproape una în funcţiune.